Ane e fragilă și puternică în același timp. Vocea ei a amuțit oamenii, i-a împins la scufundat în scaune, căutări de mâini în scaunul de lângă sau zâmbit la îmbărbătarea ei – „you think you’ll fall apart, but it’s just that new start”. La sfârșit mulțumește cu o voce joasă, prea politicoasă, care tot nu crede că Sala Radio s-a umplut pentru ea.
Ane e awesome și îi pasă. „The good thing about getting older is that you get cooler”, spunea Ane în timpul concertului, „you don’t care so much”. Ei îi pasă enorm, altfel nu s-ar investi și nu s-ar întâmpla cu toate sentimentele în muzica pe care ne-o servește fierbinte, într-o ceașcă albă, simplă, după o zi grea. Și știm că frige, dar așa de repede am vrea să bem.
Ane e înțeleaptă și dă curaj oamenilor. „Toate schimbările mari au pornit de la faptul că o persoană a ales să nu stea deoparte, a ales să facă un pas mic”, ne spunea aseară. „We all start somewhere” cântă în „One”. Vise sau revoluții, toate încep de undeva și cu siguranță pierdem mai mult dacă suntem spectatori, decât dacă încercăm. Poate reușim să tăiem din comodități după seara asta.
Ane e minunat de simplă. Sau e pur și simplu minunată. Simplă și minunată. Păr scurt, blond, rochiță neagră scurtă cu un bluzon verde închis pe deasupra. Doar urechile etalau cercei în franjuri sclipitoare, care dansau în funcție de unduirile ei simple, la fel de minunate.
Ane e pusă pe glume și spune povești înainte de fiecare piesă. A compus pentru filme, a făcut coveruri, și-a ascultat primul single într-un taxi, noaptea și s-a simțit mândră; are versuri care merg și la aniversări și pentru soldați; are ocean și nord în suflet. Are un centru al versurilor care-și schimbă înțelesul o dată cu trecerea anilor.
Ane apreciază dragostea, relațiile și despărțirile. Fac bine muzicii ei, o inspiră. Apoi compune, pleacă în turnee și dă lumii tot ce trăiește, tot ce are pe suflet, cu suflet.
Ane are mulți copii și zâmbește. Melodiile ei devin propriile lor persoane și fac înconjurul lumii.
Ane e pașnică și iubește echilibrul. Un echilibru între vulnerabil și puternic, între jos și sus, între a primi ajutor și „letting herself go”. Un echilibru pe care ea l-a găsit și pentru care nu există o rețetă exactă. Ne-a îndemnat să plecăm acasă cu ce avem nevoie din melodiile ei. Înainte de echilibru vine și lupta cu antitezele: cu melodiile ei pe care le-ai lăsa pe repeat, dar care nu fac bine întotdeauna și vulnerabilul câștigă. Cu răbdare însă devenim și puternici. Ca ea.
Ane are o echipă care o iubește mult. Cineva îi schimbă cele șase chitare după fiecare piesă (aproape), cineva are grijă ca scenografia să transforme Sala Radio în cel mai confortabil loc din București, cu patru leduri care se aprindeau după ritmuri, vele care țin corabia la suprafață și care sunt gazde pentru proiecții de universuri și culori. Oameni lăsați în întuneric, fiecare cu gândurile lui, fiecare responsabil să-și găsească ledul.
Autor:Ancuța Iosif