Hiromi, un fenomen muzical, la Sala Radio din Bucureşti!

Pianista Hiromi, acompaniată de Anthony Jackson şi Simon Phillips, a oferit o reprezentaţie fascinantă şi intensă, care a umplut Sala Radio din Bucureşti cu energie, emoţie şi admiraţie, timp de mai bine de o oră şi jumătate, în seara de 30 iunie 2015.

Muzica trăită a cunoscut noi valenţe odată cu spectacolul aristei japoneze Hiromi Uehara, care a cântat la pian cu tot corpul şi sufletul, în faţa unui public care a primit-o în rafale de apaluze şi care nu a lasat-o să părăsească scena decât după şiruri de ovaţii care parcă concurau cu forţa pianistei.

 

Muzica lui Hiromi, o sursă de electricitate

Pe cât de puternică şi pătrunzătoare este muzica ei, pe atât de timidă pare personalitatea artistei atunci când nu este lipită de clape, ca şi cum instrumentul i-ar da viaţă, iar fără el ar fi uşor încurcată.

Vorbind cu publicul, arista împărtăşea bucuria de a se afla pentru a treia oară în România şi plăcerea de a împărţi scena cu doi muzicieni iluştri, maeştri ai instrumentelor bas – Anthony Jackson din New York şi baterie – Simon Philips din Londra, lucru care s-a simţit cu adevărat din energia transmisă de cei trei.

mentele s-au întrecut în pasiune şi iuţeală, sunetele de pian muşcând din cele de tobe şi invers, cu intervenţia basului care echilibra cele două forţe.

Reprezentantă a jazz-ului contemporan de avangardă, Hiromi şi-a demonstrat talentul prin fluvii de energie care au reuşit să impresioneze la fel de puternic pe notele halucinant de rapide, precum cele din “Warrior” care au deschis spectacolul, dar şi pe notele fragile şi sensibile, precum cele din “Firefly”.

 

Iar dacă performance-ul oferit de Hiromi prin corpul care vibra de muzică la fiecare atingere de clape şi se contorsiona odată cu propagarea undelor nu ar fi fost suficient, artista a jonglat între pianul clasic şi clapele electrice, într-o mână ţinând tradiţia, iar în cealaltă avangarda.

Alive – o punere în scenă a bucuriei de a trăi

Limbajul universal al muzicii a făcut publicul să empatizeze cu fiecare notă, să se stingă şi să se aprindă în vraja lui Hiromi, care jubila la pian, jucându-se cu intensităţile şi fluctuaţiile sunetelor. Improvizaţia şi buna dispoziţie a celor trei a făcut să pară că spectacolul este ceva natural şi deloc ostenitor, la această senzaţie contribuind mai ales Hiromi care după fiecare bucată dificilă, dusă la intensitate maximă, râdea şi se juca la clape cu uşurinţa unui copil care tocmai a descoperit o jucărie nouă.

 

Concertul a fost unul de promovare a albumului “Alive”, realizat împreună cu Anthony Jackson, renumitul basist american care a inventat basul cu şase corzi (chitara contrabas) şi Simon Phillips, un gigant al tobelor, cunoscut pentru colaborările cu Toto, Judas Priest sau Mick Jagger.

Din seria creată de Twin Arts, Jazz Night Out, concertul Hiromi – The Trio Project a fost unul răpitor şi marcant, dovadă fiind în exaltarea mulţimii, după şi înainte de bis, în strigătele care s-au auzit din sală: “We love you Hiromi” – o apreciere unanimă.

Autor:Gabriela Popa

Sursa: iconcert.ro

In this article

Join the Conversation