Avishai Cohen Trio sau magia degetelor – Jazz Night Out, 2014!

Degete. Subţiri, lungi, care tremură în acelaşi timp pe beţele, corzile, clapele unui instrument. Le vezi cum se mişcă ici-colo atât de repede încât nu ţii pasul. Aproape că mimezi mişcarea pe piciorul tău, scaunul din faţă sau mânerul din lateral. E contagios. Închizi ochii şi simţi cum îţi gâdilă interiorul un bas, un pian şi nişte tobe. Deşi pare că le auzi pe toate în aceleaşi timp, cumva reuşeşti să le simţi şi le auzi separat. Apoi te laşi dus de val şi începi să te mişti pe scaunul care te ţine încătuşat.

În acelaşi timp în care jazz-ul te face să te afunzi în starea de visare, tot el te face să te ridici şi să te mişti ca un copac tremurând în frig. Pentru că da, ţi-e frig. Când simţi că pielea ta se face una cu gheaţa, când începi să-ţi muşti buzele şi când încep să ţi se umezească ochii la versul The greatest thing to learn is to love and be loved in return, ştii că ai ajuns unde trebuie.

Ţi-l imaginezi pe Don Quijote-n aventurile lui. Cum merge călare pe Rocinante şi cutreieră toată lumea în căutarea iubirii. Mai la galop, mai ancorat într-o luptă, aventura lui ar fi fost spusă foarte bine pe acordurile muzicale ale lui Avishai Cohen. Ei i-ar fi cântat dragostea lui Don Quijote dacă povestea lui ar fi cunoscut luminile zilelor noastre. Trei muzicieni, trei instrumentişti, toţi, doamne şi toţi trei! Avishai Cohen (bas), Nitai Hershkovitz (pian) şi Daniel Dor (tobe) într-o încăpere cu 1000 de oameni.

Marele dar al instrumentiştilor sunt degetele. Vocile lor sunt degetele însele. Modul în care se plimbăde-a lungul piesei pe corzi, modul în care se deschid ca nişte petale de flori atunci când trebuie să atingă mai multe clape, ăsta e darul. Şi puterea mâinilor care stau pironite în timp ce degetele-şi fac dansul. Combinaţia celor trei instrumente pe care le-am regăsit în sala de concert mi-au reamintit de ce ele sunt cele trei instrumente pe care le prefer dintotdeauna. Bineînţeles, fiecare dintre ele are importanţa ei, dar ceea ce transmit împreună şi totuşi separat… asta e magic. Pianul te-mbie, tobele te energizează şi-n final contrabasul te echilibrează. E o muzică naturală, e o muzică care te inspiră şi pe tine, privitorul din sală.

Am asistat la un joc al degetelor. Un dans. O frenezie. Mi-era greu să nu privesc în talpa lui Nitai şi să nu văd cum fiecare clapă a pianului era acompaniată de o bătaie din piciorul drept, în acelaşi timp, fără greşeală. Cum fiecare mişcare din cap a lui Avishai şi un joc al buzelor erau acompaniate de o mişcare pe corzile contrabasului, pe care l-a ţinut cu putere timp de 2 ore. Şi apoi sunetul verighetei pe corzi pecare-l simţeai până-n rărunchi. Şi apoi, cum să nu mă las prinsă de energia cu care bătea Daniel din tobe şi să nu mă-ncânte puterea braţelor şi a picioarelor, deopotrivă? În tot timpul ăsta, sala se abţinea să nu se ridice în picioare să danseze. Se vedea asta în mişcarea din extremitatea superioară a corpului. Am ascultat Seven Seas, Besame Mucho, Variations in G Minor şi multe altele. Două ore de muzică pe care să o porţi cu tine toată noaptea, toată viaţa.

Aseară am descoperit că jazz-ul nu se ascultă acasă. Da, poţi să-l asculţi în faţa unui şemineu, cu un pahar de vin roşu, alături de o domniţă, dar doar dacă muzica e live. Aseară, fără vin şi şemineu, am stat cuminte pe un scaun vreme de două ore şi mi-am relaxat mintea. Dar am realizat că am şi un mare regret: Nu am învăţat să cânt la nici un instrument până acum.

Dacă aveţi ocazia să vedeţi magia degetelor care stă-n acest Avishai Cohen Trio pe undeva prin străinătate, vă recomand să o faceţi fără regretul care poate stă ascuns în spatele fiecărui mic muzician care zace-n voi. O să vă facă să iubiţi şi mai mult muzica.

Sursa:Liternet.ro

In this article

Join the Conversation