Bill Laurance la Jazz Nouveau.

Info concert

Data: 27.03.2017

Locatia: Control Club

Ora: 20'00; Open doors:19'30

Pret: 50 lei

Contact: office@twinarts.ro

Adresa: Strada Constantin Mille 4, București

Bilete
bill-laurance-jpg

Bill Laurance, pianistul Snarky Puppy concertează la Jazz Nouveau în Control pe 27 martie!

‘The natural evolution of contemporary instrumental music. Flawless’. (criticaljazz.com)

Un nou concert din seria Jazz Nouveau organizată de Control Club în parteneriat cu Twin Arts îl are ca invitat pe Bill Laurance, pianist și membru fondator al  senzației americane a jazz-ului, grupul  Snarky Puppy.

Născut în Marea Britanie, Bill Laurance a studiat din copilarie muzica clasică, la doar 14 ani devenind muzician profesionist.  Talentul său remarcabil l-a purtat în turnee pe toate continentele alături de artisti de calibru precum Morcheeba, David Crosby, Salif Keita, Bobby McFerrin, Susana Baca, Laura Mvula, Musiq Soulchild, The Metropole Orchestra, și bineinteles Snarky Puppy, grup cu care a vizitat România în premieră în 2013.

Câștigător a două premii Grammy cu Snarky Puppy în 2014 și 2015, și al premiului Breakthrough acordat de JazzFM, Laurance a fost nominalizat în 2016 la MOBO Best Jazz Act.

Multi-instrumentist, compozitor și producător, britanicul a lansat patru albume solo care  plutesc cu usurință peste orice încercare de încadrare muzicală, libertatea sa creativă fiind totală. Povestite pe armonii de jazz, pop, funk, electronică, sau muzică tradițională africană, călătoriile sonice ale lui Bill Laurance vin la pachet cu un groove și o virtuozitate irezistibile, o experiență live aproape futuristă.

Un pionier și un adept al aventurii muzicale el insuși,  Bill Laurance a dedicat albumul Aftersun (2016) explorării spațiului cosmic. În luna noiembrie a acestui an, muzicianul a înregistrat un live cd/dvd în legendara Union Chapel din Londra, unde i-a avut alaturi pe Michael League la bas și Robert Sput Searight la tobe, colegii săi nu mai puțin celebri din Snarky Puppy.

Aflați în turneu european, Bill Laurance – clape, Felix Higginbottom – percuții, Chris Hyson – bas, Joshua Blackmore –tobe vor concerta în Control Club la o nouă seară Jazz Nouveau.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club in colaborare cu Twin Arts, în care ne propunem sa aducem in atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In this article